Link către pagina Facebook Link către contul Twitter

Roluri din teatru şi film

Şi-a închinat întreaga viaţă Teatrului. Teatrului cu T mare, Teatrului care înseamnă artă, pasiune, dăruire, sacrificiu, uitare de sine, Teatrului în care se regăsesc îngemănate valoarea operei de artă, modestia adevăratului creator şi respectul permanent faţă de spectatori, Teatrului pe care-l faci, desigur, şi pentru bucuria şi împlinirea ta, dar, mai ales, pentru desfătarea şi satisfacţia celor mulţi, care vin, cu inima deschisă, să te vadă, să te admire, să-şi încarce mintea şi sufletul cu vorbele, cu ideile, cu sentimentele ce pornesc de pe scenă pentru a inunda sala.

Preţuirea acestui Teatru cu T mare şi dragostea necondiţionată pentru el Cornel Popescu le-a învăţat de la maestrul său, marele regizor şi pedagog Ion Cojar, acest Teatru cu T mare l-a slujit el cu cinste şi neodihnă, germenii acestui Teatru cu T mare l-a sădit el în studenţii cărora le-a cizelat cu migală talentul şi pe care i-a învăţat ce este şi ce importanţă covârşitoare are etica teatrală.

În „Moartea accidentală a unui rebel“ de Dario Fo, regia Dan AlecsandrescuDin 1972, când a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, şi până în ultima clipă a existenţei sale pământeşti, el a fost credincios Teatrului Naţional din Târgu-Mureş, pe a cărui scenă a realizat interpretări antologice. A creat un remarcabil Hamlet, ca şi un irezistibil Cetăţean turmentat, roluri care ilustrează elocvent întinderea extraordinară a gamei sale interpretative. A fost unul din actorii preferaţi ai lui Gheorghe Harag (sub îndrumarea căruia a realizat creaţii cu adevărat antologice: Antioh Elpidiforovici Oh în A murit Tarelkin! şi Trofimov în Livada de vişini), Dan Micu (în regia căruia a debutat, pentru a se impune apoi, foarte curând, cu o primă mare creaţie : Opriţescu Mititelu din Piticul din grădina de vară), Dan Alecsandrescu (cu care a avut o colaborare lungă şi extrem de fertilă, concretizată în câteva personaje de referinţă: Viniciu din Noaptea cabotinilor, Chitlaru din Opinia publică, Tufaru din Cartea lui Ioviţă, Nebunul din Moartea accidentală a unui rebel). De neuitat sunt însă şi alte creaţii ale sale de mare profunzime şi subtilitate, lucrate cu inteligenţa şi migala care-l caracterizează : Smerdeakov (Fraţii Karamazov), Contele de Warwick (Ciocârlia), Crăcănel, Soldatul Honterius (Evul mediu întâmplător), Profesorul de filosofie (Burghezul gentilom), Topaze, Locatarul (Există nervi), Richard II, roluri de o extremă varietate, în care talentul său multilateral a radiat cu aceeaşi strălucire şi putere de penetrare. Ultima sa mare creaţie, Regele din Amorphe de OttenburgÎn „Amorphe de Ottenburg“ de Jean-Claude Grumberg, regia Cristian Ioan, personaj tragic şi grotesc în acelaşi timp, realizat de Cornel Popescu cu o uimitoare bogăţie şi varietate a mijloacelor de expresie, pe care le-a folosit însă cu o deosebită grijă, cu măsură şi un desăvârşit bun gust, a fost o adevărată încununare a disponibilităţilor sale artistice. Autorul piesei, Jean-Claude Grumberg, unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi francezi contemporani, spunea că spectacolul târgumureşean (pus în scenă de Cristian Ioan) este mai bun decât cel de la Comedia Franceză (care se juca în aceeaşi perioadă), iar creaţia lui Cornel Popescu este cea mai bună dintre toate cele şase interpretări de până acum ale acestui rol complex şi dificil.

Dar Cornel Popescu nu a fost numai un actor de mare talent. De câteva ori şi-a exersat capacităţile creatoare şi în regie (şi a făcut-o succes!), dar al doilea domeniu care l-a pasionat cu adevărat şi în care a obţinut rezultate remarcabile este pedagogia teatrală. Ajunge să amintim că printre tinerele speranţe pe care le-a îndrumat şi le-a şlefuit cu răbdare, fineţe, înţelegere şi dragoste se numără Marius Bodochi, Daniel Vulcu, Sorin Dinculescu, Viorica Geantă-Chelbea, Radu Bânzaru, Ada Milea, Sorin Leoveanu – azi, cu toţii, certitudini ale teatrului românesc.

Acum vocea lui s-a stins, precum cea a lui Hamlet. Alături de cetele de îngeri, ce-l vor purta în cânt spre veşnică odihnă, se vor afla toate personajele cărora le-a dat viaţă cu atâta măiestre şi toţi minunaţii colegi care l-au precedat pe drumul către nemurire, aplaudându-i încă o dată marile şi neuitatele creaţii.

Restul e tăcere.

Zeno Fodor 

Secvenţe video

În ordinea intrării în scenă: Marinela Popescu, Cornel Popescu şi Liviu Pancu în „Ondine" dde Jean Giraudoux, regia Irina Popescu-Boieru.

În ordinea intrării în scenă: Mihai Gingulescu, Cornel Popescu, Diana Văcaru, Nicolae Cristache, Cristian Dan şi Eduard Marinescu în „Şi miniştrii calcă strâmb" de Ray Cooney, regia Cristian Ioan, secvenţă din timpul repetiţiei generale.

În ordinea intrării în scenă: Cornel Popescu, Ioan Riţiu, Iolanda Dain, Cristian Dan, Mihai Gingulescu, Diana Văcaru şi Nicolae Cristache în „Şi miniştrii calcă strâmb" de Ray Cooney, regia Cristian Ioan, secvenţă din timpul repetiţiei generale; din off se aude vocea regizorului Cristian Ioan.

Încercând să încaseze "foncirea" de la Victor Rebengiuc
în „Moromeţii" (1988), regia Stere Gulea.

Împreună cu Marinela Popescu şi Mihai Gingulescu într-un fragment din spectacolul „Elisabeta, din întâmplare o femeie" de Dario Fo, regia Cristian Ioan, Teatrul Naţional din Târgu Mureş, 2006.

Un fragment din montarea cu „Menajeria de sticlă" de Tennessee Williams în regia lui Cornel Popescu, Teatrul Naţional Târgu Mureş, stagiunea 2004-2005.
Actori: Marinela Popescu - Amanda, Marius Turdeanu - Tom, Alexandra Didilescu - Laura. Scenografia Ioana Popescu.

Aurel Ştefănescu, Cornel Popescu şi Tina Moga în „Dineu cu proşti" de Francis Veber, regia artistică Mircea Cornişteanu, Teatrul Naţional din Târgu Mureş, stagiunea 2000-2001.

Mihai Gingulescu, Cornel Popescu şi Aurel Ştefănescu într-un fragment în limba franceză din „Există nervi" de Marin Sorescu, regia Theodor Cristian Popescu, Teatrul Naţional Târgu Mureş.

Cornel Popescu şi Cornel Răileanu în „Buda" sau „Urma scapă turma" de Alin Fumurescu, regia Riel Karmy-Jones, Teatrul Naţional din Târgu Mureş, stagiunea 1991-1992.